Îmbrățișare paradisiacă ori atingere lumească?
Îmbrățișare paradisiacă ori atingere lumească?!
De multe ori mă întreb care este puterea unei îmbrățișări. Câtă energie și însuflețire îți poate trezi o simplă cuprindere în brațele unei persoane? Oare efectul e același dacă rămâi doar pentru câteva secunde în brațele celuilalt ori dacă te afli inert zeci de secunde lipit de trupul celui de lângă tine?
Ce se întâmplă de fapt când ne lăsăm conduși de simțul kinestezic și cădem pradă parfumului îmbietor a celui care ne întâmpină cu un zâmbet larg care îi luminează chipul de o așa natură încât nu îi mai observi fața încrețită de negura vremii și rămâi minunat de ochii care clipesc întruna? Cum îți place să fii îmbrățișat? Aștepți să fii îmbrățișat? Iei inițiativă și îmbrățișezi cu sinceritate persoanele care sunt aproape de inima ta? Cât de des ești îmbrățișat ori simți nevoia să fii îmbrățișat?
Astăzi domnește economia de piață a cărei regulă de supraviețuire constă în păstrarea unui raport direct proporțional între cerere și ofertă. Acest principiu pare să capete o aplicabilitate accentuată și în sfera relațiilor afective. Pe lângă cerere și ofertă, se mai alătură doi factori (prețul și concurența) care dau impresia că mecanismul interrelaționării este uns cu „vaselină“ pentru ca „motorul“ vieții noastre să nu se poticnească în mijlocul călătoriei către împlinirea sufletească.
La ce te gândești când oferi o îmbrățișare? Cum te simți după ce ai fost „cântărit “ printr-o domoală încrucișare a brațelor? E o senzație nemaipomenită când asculți la propriu bătăile alerte ale inimii celui drag ție, când îi simți respirația întretăiată care de frică parcă să nu te sufoci inspiră mai puțin oxigen. Altfel spus, nevoia de a fi îmbrățișat e într-atât de acută precum aerul pe care îl respirăm milisecundă de milisecundă.
Cert e că la nivelul creierului atunci când suntem îmbrățișați se elimină așa-zisul hormon al fericirii care ne transmite o stare euforică, o sporită încredere în noi, o temperanță spre alegeri calculate, o deschidere a sinelui către și spre ceilalți. Prin îmbrățișare empatizăm unii cu ceilalți, întrucât operează o translație de emoții constructive și de fobii care aparent sunt neperceptibile. Îmbrățișarea este un instrument comportamental prin care ne stă în putință să descoperim mai multe despre cel pe care îl avem în fața noastră. Totodată prin maniera prin care ne lăsăm îmbrățișați, le permitem sau nu celorlalți să deschidă cu propria lor cheie ușa ce ascunde inima noastră de „intemperiile“ lucrurilor lumești. Descoperim vulnerabilități, iar intimitatea noastră nu mai e absolută, ci mai degrabă relativă.
Stând la un pahar de vorbă cu o parteneră de conversație pasionată ca și mine de altfel de chestiunile filozofice, ne întrebam una pe cealaltă în ce măsură îmbrățișarea e mai puternică. Oare ea depinde de poziția corpurilor noastre? Oare ea, îmbrățișarea se află într-o strânsă corelație cu starea corporală? Ai grijă pe cine lași să te îmbrățișeze, căci acel cineva îți va „fura“ din încărcătura afectivă și te poate lăsa fără „oxigenul“ atât de necesar lumii în care trăim. Și atunci, speri la o îmbrățișare atemporală ori la o îmbrățișare temporară?