În bătaia vântului

În bătaia vântului

E pur și simplu o nerozie în a mai alerga după un zmeu deja prins printre crengile unui dud. Ți-ai pierdut entuziasmul . Energia investită e zădărnicită de vântul potrivnic și de mânuirea greșită a “frâielor”. Simți că e momentul să pleci în direcția opusă. Pe un alt drum. O altă lume. O altă viață practic. Un nou început. O redescoperire a propriului eu. O încercare polivalentă de a te ferici și de a culege zâmbete de pe chipurile celorlalți. O tentativă de a evada din ungherul stânjenitor al fericirii umbrite înspre o fenomenală căutare a extazului în zarea zorilor de zi.

Doar că starea de solilocviu tradusă printr-o răbufnire interioară nu e la infinit reconfortantă. O clipă de extaz e urmată inexorabil de o stare abisală. Un ascensor al visurilor și un demolator al speranțelor? O dulce incertitudine, o amăruie certitudine. E o cumplită inepție în a mai stărui de a revitaliza ori de a resuscita ceea ce nu este ori cel puțin ceea ce nu a existat niciodată, însă ai fost prea absorbit ori prins în mreaja gândurilor cotidiene, încât nu ai mai extrapolat prin canalele adiacente prin care se filtrează gândurile care ajung în cele din urmă sub egida rațiunii. Dar ce contează? Chiar vrei să controlezi totul, orice gest, orice gând? O robotizare a vieții? E o  îndeletnicire care nu e deloc pe gustul celor care gustă din roua fiecărei zile și adorm cu imaginea apusului de soare.