„Eu sunt eu. Tu cine ești ?!“

„Eu sunt eu. Tu cine ești ?!“

S-a impregnat cu titlu de uzanță în a noastră mentalitate social-umană că unele lucruri se cuvin a fi făcute într-un moment bine chibzuit. Nu e tocmai de dorit uneori a respecta, in integrum, regulile deja normate, ci e lesne de înțeles că rebeliunea sub expresia nonconformismului e accesibilă și acceptabilă în anumiți termeni și condiții. Mă arăt frapată uneori de ideea existenței unui melanj ce tinde spre o execrabilitate crasă. E o penurie incisivă de valori personale, de principii peremptorii, de gânduri puternic clădite pe stâlpii demnității, ai intrepidității, ai apetenței înspre interculturalitate, diversitate socială într-o contextualitate cu o tendință așa-zisă globalistă.

Precaritatea unui ideal care se vrea a fi acoperit de laurii victoriei, se prezumă a fi încolțită de derizoriul vicisitudinal din om ori de acea „trestie cugetătoare“ specifică  viziunii lui Blaise Pascal. Normativitatea reprezintă însăși o prohibiție a „zoon politikon-ului“ aristotelic de a se dezinhiba și de a se dezvolta potrivit libertății sale de voință și de acțiune (actio rei in sua causa). Construcția „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate“ consacrată cu titlu de expresie proverbială, constituie adeseori acel mijloc privilegiat machiavelic care contracarează, pare-se, orice cutumă de a-l ține pe om înlăuntrul tiparelor clasice. Modernitatea și clasicismul, două curente care, deși antagonice, converg printr-o promiscuitate infatuată. Lumea contemporană o raportezi printr-o multidimensionalitate (educație, nivel social, stil de viață) la un soi de tripartiție versatilă (modernii, clasicii și un flux continuu al celor de tipul du-te-vino).

Într-o perioadă tranzitorie, lucrurile nu merg pe un făgaș normal. Normalitatea se transformă în patologic, iar patalogicul, e pe cale să devină normă cu titulatură imperativă. Ajungi să te întrebi care e fisura care desparte clasicismul de modernitate. E o interferență surescitată de noile tendințe novatoare provocate de unii și provocatoare pentru alții. Ajungi să îți pui o mie și una de întrebări, în legătură cu ce e moral și în ce măsură unele lucruri sunt imorale. Atâtea întrebări se pot naște în mintea unui om, însă se pare că un unic răspuns poate fi livrat de fiecare dintre noi și care comportă un caracter universal valabil, indiferent de indici temporali ori spațiali. „Eu sunt eu.“, răspuns redat printr-o parafrazare, parțialmente, a replicii soresciene „Eu sunt Iona“. Tu cine ești?